RADIO PRO-FM GALATI - LIDER FM 92.4

Actualitatea galateana

actualitatea-galateana Luni-Vineri
18:00
Principala emisiune informativă a zilei – nominalizată la premiile Clubului Român de Presă, ediţia 2006, singura emisiune de ştiri locale !!

Email Imprimare PDF

Doliu în lumea voleiului feminin

Fosta campioană a României cu CSU Metal Galați, venezueleanca Veronica Gomez a murit cu câteva ore înainte de Înviere. Ea a suferit un stop respirator neresuscitabil și a plecat să joace volei în Ceruri la numai 27 de ani. Veronica Gomez a jucat la Galați, în sezonul 2009/2010, când a cucerit titlul cu CSU Metal și a jucat în Liga Campionilor. În urmă cu două săptămâni, Veronica Gomez a câștigat Challenge Cup cu echipa la care evolua, Lokomotiv Baku din Azerbaidjan.
Email Imprimare PDF

Atenție la ce cumpărați de sărbători!

Avertismentul vine de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorului care în ultima vreme a realizat numeroase controale prin magazinele și piețele din oraș. Chiar dacă nu au descoperit prea multe nereguli, inspectorii îi sfătuiesc pe gălățenii să fie foarte atenți, mai ales atunci când cumpără alimente pentru masa de Paște. De asemenea, pentru a trece cu bine peste sărbători, inspectorii de specialitate vor avea program permanent. Reclamații se pot face și la telefoanele Direcției Sanitar Veterinare sau ale Direcției de Sănătate Publică. Autoritățile recomandă tuturor gălățenilor prudență maximă atunci când achiziționează produse alimentare iar la cea mai mică bănuială că produsul ar fi alterat să înformeze autoritățile cu drept de control.
Email Imprimare PDF

Program special vor avea și mijloacele de transport ale Transurb

Începând de mâine până marți, autobuzele și tramvaiele societății vor merge conform orarului de weekend. Mijloacele de transport vor fi pe străzi și în noaptea de Înviere. Atenție și la trenuri. De Paști, Regionala CFR Călători Galați anulează 18 trenuri care vin și pleacă din Galați și Tecuci. Majoritatea garniturilor anulate sînt trenuri personal care circulă pe relațiile Galați-Tecuci și retur, Tecuci-Mărășești și retur, Tecuci-Făurei și retur, Galați-Mărășești și retur. Tot în primele două zile de Paști, pe 15 și 16 aprilie, vor fi anulate și trenurile accelerat Galați-Iași și retur, Constanța-Iași via Tecuci Nord și retur, Brașov-Iași via Tecuci și retur, precum și trenurile intercity Galați-București Nord și retur. Totodată, în zilele de 16 și 17 aprilie, CFR Călători Galați suplimentează trenurile care fac legătura cu Capitala. Va fi introdus pe relația Galați-București Nord și retur un nou tren. Acesta va pleca din Galați la ora 12.30 și va sosi în București la ora 16.51. La întoarcere, garnitura pleacă din București la ora 18.10 și ajunge în Galați la ora 22.27. CFR îi sfătuiește pe călători să nu pornească la drum fără să se informeze în prealabil cu privire la orarul trenurilor care circulă în perioada sărbătorilor pascale.
Email Imprimare PDF

Sute de polițiști și jandarmi vor lucra de Paște pentru a asigura liniștea gălățenilor

Atenție foarte mare va fi în noaptea de Înviere atunci când autoritățile s-au obișnuit să se confunte cu diverse acte anti sociale. De aceea polițiștii vor fi pe străzi până dimineață pentru a preîntâmpina orice fel de violență.Poliția Locală va avea și agenți în civil, care vor sta în mijlocul mulțimii.
Email Imprimare PDF

Atenție, șoferi! În noaptea de Înviere, va fi închis complet traficul în zona Catedralei Arhiepiscopale

În noaptea de Înviere, va fi închis complet traficul pe strada Domnească, între străzile Basarabiei și Melchisedec Ștefănescu, fostă Vultur, în zona Catedralei Arhiepiscopale. Restricția de circulație este valabilă de la ora 22.00 până la 02.00 noaptea. În același interval orar, va fi închisă circulația și pe strada Anghel Saligny, între străzile Gheorghe Doja și Gheorghe Asachi, în zona Bisericii Sfântul Vasile. Poliția Rutieră recomandă conducătorilor auto să evite zonele cu restricții de trafic, să folosească rute ocolitoare și să respecte întocmai semnalele agenților care vor dirija circulația.
Email Imprimare PDF

Înghesuială mare astăzi la Centrul de Transfuzii Sangvine din Galați!

Zeci de oameni au stat la coadă, dis-de-dimineață, să doneze sânge pentru a putea să pună ceva pe masa de Paști. Pentru cei 450 de mililitri de sânge de care s-au lipsit mai de voie, mai de nevoie, donatorii au primit 7 tichete de masă în valoare totală de 63 de lei și o zi liberă de la muncă. Din banii primiți în schimbul sângelui donat, oamenii și-ar putea cumpăra un kilogram de carne de miel, câteva ouă, un cozonac și un pic de brânză plus câteva verdețuri, produse ce pot alcătui o masă modestă de Paști.
Email Imprimare PDF

Continuă greva generală la Uzina de Țevi Sudate din ArcelorMittal Galați

Muncitorii continuă protestul pentru a 12-a zi consecutiv. Ei cer patronatului să le majoreze salariile cu 200 de lei pe lună și primele cu 50 de lei. În replică, administrația ArcelorMittal Galați a trecut la amenințări voalate. Sindicaliștii din Uzina de Țevi Sudate au fost avertizați că, dacă nu întrerup deîndată greva generală, riscă să piardă și bonusurile modice acordate de conducerea companiei la negocierea contractului colectiv de muncă. Este vorba despre un bonus de 2% acordat în luna iulie și un altul de 2,5%, în decembrie, acesta din urmă fiind însă condiționat de rezultatele financiare ale combinatului.
Email Imprimare PDF

Astăzi s-au pus în vânzare biletele pentru meciul de sâmbătă, dintre Oțelul și Steaua

Tichetele se găsesc la casele de bilete de la Stadionul ”Oțelul” și costă 25 de lei la tribuna I, 20 de lei la tribuna a II-a și 15 lei la peluze. Partida dintre Oțelul și Steaua se joacă sîmbătă seară, de la ora 20.00. Meciul este încadrat în clasa de risc maxim, de aceea și măsurile de securitate vor fi excepționale. Aproximativ 500 de polițiști și jandarmi din Galați și Bacău vor asigura ordinea publică la Stadionul Oțelul. 49 de suporteri, 18 de la Oțelul și 31 de la Steaua, sînt interziși pe stadion.
Email Imprimare PDF

Vești proaste pentru șoferi!

Carburanții se vor scumpi până la sfârșitul acestui an cu cel puțin 15%, estimează analiștii. Asta înseamnă că și cele mai ieftine sortimente de combustibil, benzină sau motorină, vor depăși pragul de 6 lei pe litru. Rompetrol a majorat de ieri prețul la benzină, cu 14 bani pe litru. Cel mai popular sortiment de benzină de la Rompetrol, Efix, costă acum 5 lei și 94 de bani litrul, iar cel mai scump, Alto 101, ajunge la 6 lei și 58 de bani pe litru. Este de așteptat ca și ceilalți jucători importanți de pe piața carburanților, Petrom, Lukoil și Mol, să majoreze prețurile la carburanți în următoarele zile. Ar fi a cincea scumpire a combustibilior din acest an.
Email Imprimare PDF

A 11-a zi de grevă generală la Uzina de Țevi Sudate din ArcelorMittal Galați

Muncitorii continuă protestul și cer patronatului să le majoreze salariile cu 200 de lei pe lună și primele cu 50 de lei. În replică, administrația ArcelorMittal Galați a trecut la amenințări voalate. Sindicaliștii din Uzina de Țevi Sudate au fost avertizați că, dacă nu întrerup deîndată greva generală, riscă să piardă și bonusurile modice acordate de conducerea companiei la negocierea contractului colectiv de muncă. Este vorba despre un bonus de 2% acordat în luna iulie și un altul de 2,5%, în decembrie, acesta din urmă fiind însă condiționat de rezultatele financiare ale combinatului.
Email Imprimare PDF

De Paști, Regionala CFR Călători Galați anulează 18 trenuri care vin și pleacă din Galați și Tecuci

Majoritatea garniturilor anulate sînt trenuri personal care circulă pe relațiile Galați-Tecuci și retur, Tecuci-Mărășești și retur, Tecuci-Făurei și retur, Galați-Mărășești și retur. Tot în primele două zile de Paști, pe 15 și 16 aprilie, vor fi anulate și trenurile accelerat Galați-Iași și retur, Constanța-Iași via Tecuci Nord și retur, Brașov-Iași via Tecuci și retur, precum și trenurile intercity Galați-București Nord și retur. Totodată, în zilele de 12, 16 și 17 aprilie, CFR Călători Galați suplimentează trenurile care fac legătura cu Capitala. Va fi introdus pe relația Galați-București Nord și retur un nou tren. Acesta va pleca din Galați la ora 12.30 și va sosi în București la ora 16.51. La întoarcere, garnitura pleacă din București la ora 18.10 și ajunge în Galați la ora 22.27. CFR îi sfătuiește pe călători să nu pornească la drum fără să se informeze în prealabil cu privire la orarul trenurilor care circulă în perioada sărbătorilor pascale.

Pagina 10 din 80

Ultimile comentarii »

Vizitatori Online »

Avem 3 vizitatori online

Publicitate »